Cap. 3 La cojocărie

În toamna aceea fratele meu Ion mi-a zis într-o bună zi:

– Măi Vasî, n-ai vre tu să meri la cojocărie?

– Une la cojocărie?

– Uite, avem un văr în Comănești, pe Andrei a mătușii Varvara, care-i cojocar. Și dacă ai vre, te-ai duce la învățătură și te-ai face și tu cojocar.

– Dacă zîci tu, am să mărg.

– Dară ț-ar plăce!?

O! să nu-mi placă!? Dar orice ar fi fost mai bine decît la luni. Gata, mă fac cojocar.

Ne-am și prezentat la bădița Andrei. Urma să stau trei ani la dînsul la învățătură și el să mă scoată maistru cu dreptul de a lucra singur. Se înțelege că la început trebuia să mătur prin casă, să aduc lemne de afară și să ațîț focul și alte trebușoare pe lîngă casă. Mi-a legat apoi degetul mijlociu de la mîna dreaptă, ca să se obișnuiască a sta încîrligat, ca ținând pe el degetarul să pot împinge acul prin piele. Mi-a dat apoi o poșcută și acul cu ață ca să împung așa ca să mă obișnuiesc.

Am învățat apoi cum se pun pieile la dubit, cum se cată pe la ii cînd îs gata, cum se trag la cîrlig și apoi cum se rad și se nălbesc cu piatră de cojoace. Am învățat cum se rade o bucată de piele pentru a face tăsmale, etc. Îmi aduc aminte că odată pe cînd trăgeam o piele la cîrlig, cum era legată pielea la grindă, trăgeam pentru a se desprinde diferite pielițe, ca să rămînă pielea curată, deodată pielița s-a desprins fără veste și cum trăgeam spre mine mi-am dat un pumn în nas că m-a umplut sîngele. Meșterul a rîs și a zis că așa-i la învățătură. Am învățat apoi cum se pune un petec la o bundiță veche, cum se coasă la olalată bundițile după ce meșterul le croia, cum se coasă flori cu ață colorată diferit pe burdujel. În sfîrșit numai asta n-am învățat, a croi. Dar cum pînă la trei ani mai era mult speram că am să învăț și aceasta. Meșterul era totdeauna mulțumit de mine iar eu căutam să nu-i ies niciodată din cuvînt.

În decursul iernii veneau mulți oameni la meșter, unii cu treabă, ca să repare ceva sau ca să facă din nou, alții fără nici o treabă, așa numai la poveste. Cînd aveau de băut aldămaș, mă trimeteau pe mine ca să le cumpăr cîte un șip de holercă și atunci căutau să mă cinstească și pe mine. Eu însă mi-am pus în gînd să nu beau nici o băutură alcoolică pînă ce voi termina învățătura. Asta în urma mustrării de conștiință după ce m-am îmbătat așa de grozav la crîșma lui Roșu din Botoșani. Oamenii închinau cu păharul și la mine dar dacă vedeau că nu beu, treceau mai departe. Începeau apoi a spune fel de fel de snoave și întîmplări porcoase fără a ține seama că acolo erau și femei, fete sau copii. Eu ascultam totul cu interesul neofitului și unele povestiri le-am ținut minte toată viața deși mi-ar fi rușine să le spun cuiva.

Cînd aveam timp căutam să inventez modele noi de cusut pe burdujel căci vroiam să fiu cojocar vestit și să fac niște bondițe frumoase cum nu mai face nimeni. Odată am mers împreună cu meșterul la o cojocăriță din Liuzi. Era o fată care atunci terminase învățătura. Cînd am plecat de la ea bădița Andrei mi-a spus că dacă aș coase eu cum coase fata aceea, apoi mi-ar rupe degetele. Atunci m-am simțit deosebit de onorat și m-am încredințat că voi fi un meșter mare și cu renume în toate satele din jur.

Cînd a venit primăvara mai aveam de făcut o slujbă nouă, de păscut porcii pe marginea părăului. Și asta o făceam că știam cum. Apoi lelița Măriuța a născut un fiu și de-acuma trebuia să-l legăn, să-l adorm, să-l hrănesc, ba să-l și șterg. Într-o seară cum ședeam pe laiță, m-am trezit că plîng. M-au întrebat dacă mă doare ceva și eu am spus că nu mă doare nimică.

Într-o zi, pe cînd ei nu erau acasă, am strîns buruiene de pe livadă și am dat la porci, ca să nu flămînzească, apoi am prins cei doi hulubi pe care-i căpătasem de pomană și i-am băgat în sîn, am pus fluierașul sub curea (voiam să învăț a cînta) și m-am dus acasă. Cînd m-o văzut mama, a rămas mirată. M-a întrebat dacă m-au bătut, dacă nu mi-au dat de mîncare, dacă m-au sfădit sau m-au pus la treburi grele, sau care e motivul că am plecat de acolo. Eu nu știam ce să spun, căci nimică din ce presupunea mama nu era. M-a întrebat că poate nu-mi place meseria asta, la care eu am spus ca da, dar la bădița Andrei nu mă mai duc. Atunci mi-a spus că are să mă dea la Storojineț unde avea o verișoară a cărei bărbat, Mironiuc, era cojocar. Am rămas cu gîndul că am să mă duc la Storojineț.