Cap. 20 Război și revoluție

Dacă cercetezi în dicționare spre a vedea sensul acestor cuvinte, apoi se vede că războiul e un conflict armat între două sau mai multe state, pe cînd revoluția e o schimbare radicală și bruscă, pașnică sau violentă, în raporturile economice, sociale și politice a unei societăți … și trecerea puterii de stat din mîinile vechii clase dominante explotatoare și demodate în mîinile unei noi clase progresiste.

Cînd citești aceste cuvinte pare că totul e așa de clar și lămurit, așa de inofensiv și de natural încît totul pare că se întîmplă ca și cum ar cădea o ploaie călduță sau ar bate un vîntișor de primăvară. Dacă cercetăm în dicționarul de filozofie (nu știu ce are războiul cu filozofia) apoi vedem că războiul este forma extremă, paroxistică, pe care o capătă, în anumite condiții social-istorice, opoziția de interese dintre părțile implicate. Scopul imediat al războiului este distrugerea sau capitularea adversarului. Acest scop imediat este subordonarea unor interese de natură socială: politice, economice naționale, ideologice, etc.

Despre revoluție, după ce se spune că e un fenomen logic și necesar, că provoacă transformări calitative de esență în toate domeniile vieții sociale, etc., se spune că “problema fundamentală a oricărei revoluții sociale este cucerirea puterii politice de către clasa purtătoare a progresului social.”

Dar ca nepoții să priceapă mai bine despre ce este vorba, trebuie să spunem lucrurilor pe nume, să nu umblăm cu eufemisme și nici cu înșelătorii. De ce oare revoluția este necesară pe cînd vedem că în natură totul merge din aproape în aproape. Totul merge crescînd precum se întîmplă cu orice organism. Și societatea omenească este un organism, un organism social. Orice organism se preface încetul cu încetul prin fenomenul zis evoluție. Pînă acuma nu cunosc vreun savant fie el și sovietic care să nege evoluționismul. Darwin stă dîrz pe poziție. Au încercat ei Lisenko și Miciurin dar s-au făcut de rîs în fața lumii civilizate.

Deci fenomenul logic și necesar este evoluția și nu revoluția.

Dar ce este revoluția (revoluția socială)?

Am arătat în lucrarea mea “Dorința de afirmare ca factor de progres” că orice om, din orice timp, tinde spre putere cum orice plantă tinde spre lumină. Putere este cuvîntul vrăjit care-l atrage pe om cum lumina atrage insectele de noapte. Această tendință de altfel este și una din aspectele principale care-l deosebește de animale.

Umanitatea a evoluat de la forma de turmă la cea de societate structurînd-se în pături de conducători și conduși. Această structurare a fost o necesitate și s-a ivit în mod logic în lupta pentru existență. Cei organizați reușeau totdeauna mai bine să se apere sau să atace. Cei organizați reușeau mai bine cînd era vorba de un efort colectiv organizat. Cei din conducere dispuneau totdeauna de privilegii. De altfel era și normal, ei fiind cei mai bine înzestrați, atît fizic cît și intelectual. Era cum s-ar spune o răsplată după efort și capacitate, ca în socialism.

Conducerea voia însă ca și progenitorii ei să beneficieze de privilegii, cu toate că uneori nu merită acest lucru, nefiind corespunzători. Și de aici conflicte de interese. În mulțime se găsesc totdeauna oameni capabili, dornici de a pune mîna pe putere. Pe de altă parte cei de la conducere se epuizează, se moleșesc și nu mai corespund. Și atunci intervine lupta pentru putere. Această luptă acerbă de a acapara puterea cu orice preț s-a numit revoluție. Dar grecii antici, fiind renumiți de deștepți, au inventat democrația, pentru a se evita lupta sterilă pentru putere. Și-au zis ei că oamenii nu sînt în general proști, și știind foarte bine care sînt cei mai capabili dintre ei, pe aceia să-i aleagă pentru a fi conducători.

Forma aceasta de conducere are însă și scăderile ei, cu toate că a rămas pînă azi singura modalitate de a evita îngrozitoarele vărsări de sînge și distrugeri de bunuri cu ocazia cuceririi puterii. Și apoi dacă puterea a fost luată cu forța și alții se cred îndreptățiți să o facă. Cum adică ei sînt mai prejos decît ceilalți? Acceptînd sistemul democratic implicit se înlătură izbucnirea forței brute cu toate urmările ei catastrofale.

Este interesant că liderii revoluției de multe ori vorbesc în numele democrației și caută să convingă pe cei ce îi ascultă că ei reprezintă adevărata democrație, o democrație însă care mereu se adîncește, mereu se lărgește încît îți vine să-ți pui întrebarea: cînd am plecat la drum, la ce punct al dezvoltării democrației se aflau și cît e posibil să se mai lărgească sau adîncească.

Revoluția, în faza ei de desfășurare, este o forță oarbă care nu ține seama decît de necesitățile preluării puterii. Cei organizați în acest scop, sub diferite forme sau partide, calcă în picioare tot ce pînă atunci era socotit bun și drept, tot ce a fost socotit sfînt sau demn de respectat, tot ce umanitata a agonisit ca fiind supremile posibilități ale genului uman. Ceata de flămînzi, fie de putere, fie de bunăstare, se repede orbește la cei pe care-i socotesc ei ca fiind responsabili de starea actuală și fără să țină seamă de legi (legile fiind emanate de la cei ce trebuie doborîți) calcă în picioare vieți umane, bunuri agonisite prin muncă cinstită sau prin moșteniri, opere de artă, palate și orice realizare a vechiului regim; totul trebuie distrus. Întocmai ca și pe front, individul cu căt se dezlănțuie mai furibund în bestialiatea sa, cu atît are mai multe și mai mari merite în fața tovarășilor de luptă. Ulterior, încetul cu încetul se instaurează iar legalitatea și justiția; se face apel la moralitate și la echitate, se introduce iar omenirea, iar pentru respectarea tuturor acestora, după ce au fost călcate în picioare în numele revoluției se introduc din nou tribunalele și închisorile, logările și deportările, de data aceasta înzecit mai severe decît ale vechiului regim.

La definiție scrie că revoluția duce societatea înainte spre progres social. Dar ce fel de progres sociale este în Iran unde regimul șahului a fost înlocuit cu al aiatolohului pe cale revoluționară? Oare revenirea la sistemul de guvernare al lui Ali, ginerele lui Mahumed, de acum 1329 de ani, este cu adevărat mai progresist și mai democratic?

Oare regimul revoluționar al lui Pol Pat din Cambogia, care în aproximativ 3 ani a ucis 2-3 milioane de oameni din totalul de 8 in 1975, pentru că oamenii săracii se opuneau și n-au aderat dintr-o dată la fericirea pe care le-o oferea acesta, era el mai avansat decît regimul anterior?

Dar oare regimul sovietic, cel mai avansat din lume, de ce n-a fost primit cu flori și cu brațele deschise ci a fost nevoie de uciderea a peste 20 de milioane de oameni, pentru ca ceilalți să spună că în adevăr aceștia care au pus mîna pe putere sînt cei mai avansați din lume.

Deci revoluționarii de pretutindeni nu sînt bine primiți, chiar dacă aduc uneori un pic de mai bine.

Cînd e vorba despre război, acesta este o continuare a revoluției. Flămînzii de putere, după ce au acaparat-o pe cea națională, nu le mai ajunge și vor să domine și asupra altor națiuni. Și atunci alte valuri de sînge, alte distrugeri de bunuri, alte jafuri, ucideri și violuri, alte suferințe pe bieții oameni nevinovați, care trebuie să le suporte, cum suportă vîntul sau ploaia.

Cînd e vorba despre război, acesta este o continuare a revoluției. Flămînzilor de putere, după ce au acaparat-o pe cea națională, nu le mai ajunge și vor să domine și asupra altor națiuni. Și atunci alte valuri de sînge, alte distrugeri de bunuri, alte jafuri, ucideri și violuri, alte suferințe pe bieții oameni nevinovați, care trebuie să le suporte, cum suportă vîntul sau ploaia.

Hitler, după cucerirea puterii din Germania nu s-a mulțumit nici el cu ce avea ci s-a gîndit să cucerească toată Europa, ca și Napoleon. Dar ca și acesta, după cucerirea atîtor popoare cu forța armatelor, s-a izbit de colosul rusesc și rezultatul a fost eșuarea totală și lamentabilă.

Stalin, ca și înaintașii săi care au trecut de la revoluție la război, după ce a zdrobit Germania s-a gîndit să-și însușească o bună parte din aceasta, apoi părți din Polonia, din Cehoslovacia, din Ungaria, din România. Urmașii lui Stalin, care stăpînesc cel mai întins imperiu din zilele noastre, nu se mulțumesc cu ceea ce au, ci pe căi directe, ca în Afganistan, sau ocolite, ca în Cuba, Etiopia, Yemen, Vietnam și Cambogia, caută să se extindă pentru a-și satisface dorința de dominare, de putere.

Și deși la teorie scrie că războaiele sînt drepte și nedrepte, cînd a fost vorba despre cucerirea Afganistanului, nu s-au uitat la carte, ci au pus mîna pe teritoriul care-i aproprie de Golful Persic conform doctrinei lui Petru cel Mare, cu gîndul că atunci, în etapa următoare, cînd vor stăpîni aceste locuri, vor tăia aprovizionarea cu petrol a tuturor țărilor din lume și deci acestea, ne avînd petrol, care este obligatoriu industriei și transporturilor lor, vor cădea în brațele rușilor, cum cade para mălăiață cînd e bine coaptă.

Și apoi să mai spui că revoluțiile sînt bine venite, de dorit și de acceptat ca fiind “locomotiva istoriei”, ca fiind treptele spre progres ale omenirii, ca fiind modul necesar și logic de acaparare a puterii. Din punctul de vedere sovietic toate acestea sînt necesare și binevenite.

Dar mai sînt și alte puncte de vedere. Iată că se aud voci din Iran care spun că islamul trebuie răspîndit cu forța, ca pe vremea lui Mohamed, în toată lumea, pe baza și după legile revoluției. Odată ce revoluția a reușit acasă la ei, trebuie să reușească și în celelalte țări, asta este voința lui Alah cel atotputernic și cine se opune trebuie să i se taie capul, așa scrie la carte. Doar și Marx a spus că revoluția este conform cu legile naturii, căci ea pune în concordanță forțele de producție cu relațile de producție. Ce mai vreți? Biata omenire!

Revoluția e bună doar atunci cînd aduce democrația, nu și cînd o calcă în picioare.