Cap. 18 Electrificarea

Se mai zicea că, comunismul înseamnă puterea sovietică plus electrificarea și ca atare s-a făcut un plan pe mai mulți ani, timp în care urma să se facă electrificarea întregii țări. Se mai zicea că vom introduce peste tot lampa lui Ilici. De fapt, spre rușinea mea, nu știu nici acum de ce se zicea lampa lui Ilici și nu lampa lui Edison. Doar Ilici, era Vladimiri Ilici Lenin și după cum se știe aceast era cel mai mare învățător al omenirii, după cum cel mai mare inventator era Thomas Edison. Dar ce importanță are aceasta de vreme ce lampa amintită însemna mai multă bunăstare, mai multă civilizație și confort. Numai un inconștient ar fi putut să fie contra introducerii acestei lămpi, indiferent cine ar fi inventat-o și indiferent cine ar fi introdus-o.

Mai întîi s-a introdus curentul electric în Cajvana, care era un fel de insulă a ignoranței, a înapoierii și a tuturor racilelor trecutului. Noua stăpînire și-a dat cu adevărat interesul să stîrpească din acest sat urmele trecutului care constituiau o rușine națională. De noi nu se interesa nimeni la acea vreme, sau mai bine zis, încă nu venise vremea electrificării. Nu eram prinși în planul de stat. Totuși dacă exista interes local, organele raionale de la Gura Humorului nu se opuneau, ci din contra, sprijineau acțiunea.

Era prin anul 1956, pe cînd era primar Hopulele Haralambie, iar secretar la sfat era Gheorghe Boca al lui Vartolomei. Am discutat eu cu aceștia despre binefacerile introducerii luminii electrice. Pe atunci era vorba mai mult despre lumină decît despre celelalte forme de folosire a energiei electrice. Amîndoi au fost de acord și s-a hotărît să chemăm la adunare obștea satului. Aceștia urmau să hotărască introducerea curentului în sat căci ei trebuiau să plătească toată cheltuiala. Urma ca la adunare eu să țin referatul respectiv, fiind atunci și director școlar. După aceea trebuia să discute propunerea și la urmă să se ia o hotărîre.

Pentru a nu avea surprize am organizat desfășurarea discuțiilor astfel: trebuiau să vorbească Mîrza Ion, Robu Samoilă zis Grădinarul, Boca Ion al lui Nichita, și încă doi, și toți să fie de acord și să arate și ei ce bine este să ne electrificăm. Și în adevăr că nimeni nu a fost împotrivă după ce toți aceștia au spus ce bine este. La Comănești de exemplu după propunere unul a strigat că nu e nevoie de lumină electrică căci cum au trăit moșii și strămoșii noștri cu lampă, vor trăi și ei, ci mai bine să facă podul de beton de peste pîrîul Botoșana. Și astfel abia după zece ani cînd a intervenit planul de stat s-a introdus și la ei curentul.

După ce obștea satului a hotărît să se facă electrificarea, urma ca organele locale să acționeze. Acțiunea însă nu era deloc ușoară. Trebuia ca oamenii să contribuie cu punga lor și nici nu era ieftină toată treaba asta. De aceea cînd puneam întrebarea, ce e cu electrificarea, ei spuneau că se face, se face, dar nu se pornea din loc.

Pornirea din loc s-a făcut abia peste un an cînd a venit la putere primarul Mircea Spiru, care fiind localnic și dornic de a face unele realizări de seamă, de îndată ce i-am spus despre hotărîrea obștii din anul trecut a fost de acord și a și început acțiunea.

S-au împărțit cetățenii în trei categorii, după puterea economică. Cei mai săraci trebuiau să plătească cîte 170 de lei, iar cei mai bogați, cîte 520 de lei. (Atragem atenția că nu se făcuse colectivizarea agriculturii și că deci puterea economică era inegală). Cei ce aveau un cal trebuiau să mai facă transporturi în valoare de 75 de lei iar cei cu 2 cai, în valoare de 150 de lei.

În total s-a prevăzut 158.870 de lei din partea cetățenilor, plus 13.795 de lei în cărăușie. 30.000 de lei s-a primit din partea satului. Pentru încasarea acestor sume s-au format echipe de funcționari din care nu lipseau învățători. Fiecare echipă mergea într-o circumscripție electorală, de la casă la casă. Erau 25 de de circumscripții. Pentru a se încasa de la un cetățean suma de 520 de lei, mergeai la el pînă ți-era lehamite. De multe ori echipa încasa 5-7 lei, iar alte ori nimic, de pe întreaga circă de 25-30 de case. La diferitele ocazii cînd se adunau oamenii, agitatorii le vorbeau despre multiplele foloase ce le vom avea, nu numai iluminatul. Îmi aduc aminte că Francisca a spus într-o adunare că dacă vom avea curent electric, se va putea aduce și un cinematograf permanent la Botoșana, la care publicul prezent a rîs cu poftă în derîdere, iar unul mai hîtru, sau poate mai îndrăzneț, a zis:

– Apăi se vede că dumneata ești buiacă doamnă dacă vrei cinema.

La care publicul a rîs din nou. Și totuși peste cîțiva ani s-a introdus și un cinema. Timp de doi ani am colindat mereu casă de casă, dar în sfîrșit am reușit. Daniliuc Ieremie, care pe atunci era director la Prodaliment – Burdujeni, ne-a dat împrumut un motoraș de 25 de cai putere și s-a instalat în livadă la cetățeanul Ghiață Gheorghe al lui Ion. La început rețeaua era pe o întindere de 7 kilometri. De la Ifrim Flutur până la Mîrza Ion și ceva pe ulițe. În seara zilei de 22 spre 23 August 1959 s-a aprins lumina în sat. A fost o clipă de adevărată bucurie generală. În locuințe s-a introdus mai întîi la primărie, la cămin și cooperativă. Dintre cetățeni s-a introdus mai întîi la Toderaș Silviu, învățător, apoi la 15 septembrie s-a aprins lumina și în casa noastră. Ne-a costat 1200 de lei plus suma de 800 de lei pentru cheltuieli generale la primărie. A urmat apoi casă de casă și în curs de 7 ani s-au electrificat aproape toate casele. S-a extins pe toate ulițele ajungînd în final la 29 de kilometri. S-au scos apoi stîlpii de lemn, plantîndu-se stîlpi de beton, cei de azi. Banii de la început n-au ajuns așa că s-a suplimentat cu cîte 200 de lei de fiecare gospodărie. Apoi s-a conectat rețeaua noastră la sistemul național, desființîndu-se motorașul de la început. Oamenii au început să cumpere diferite aparate electrice, cum ar fi fiare de călcat rufe, motoare electrice pentru tăiat lemne, pentru tăiat șișcă, de scos apă din fîntînă, aparate de radio, televizoare, sobe de încălzit, reșouri, mașini de spălat rufe, mașini de tuns, motoare pentru lucrări complexe de tîmplărie, mașini de uscat părul după baie, frigidere, ondulatoare de păr, fierbătoare de cafea, perne electrice, bigudiuri electrice, magnetofoane, picupuri, casetofoane, aparate de protecție, aparate de mărit foto, etc. Cei ce rîdeau de cinematograf s-au minunat apoi de atîtea filme. Cei ce credeau că se poate trăi și cu lampa tradițională acuma se enervau și făceau scandal cînd se întîmpla să se întrerupă curentul.

Am auzit babe spunînd:

– Mă mir cumde am trăit atîta vreme cu lampă și cu opaiț.

Iar eu mi-am amintit de vremea cînd nici opaiț nu aveam căci petrolul mergea la ruși, ci deschideam ușița de la sobă pentru a se zări puțin prin casă, cînd trebuia numaidecît de făcut ceva. Unii spun că toate acestea sînt binefacerile regimului socialist, iar alții susțin că toate s-ar fi făcut și fără socialism, ca în țările din apusul Europei, America și Japonia, după care noi fugim să le ajungem din urmă, iar ei afurisiții nu vor să șadă deloc ci fug mereu de parcă s-ar teme să nu-i ajungem și să-i întrecem.